Primele bănci inteligente donate Bârladului!

kredianis banci

REZULTATE… Au apărut primele donații de bănci pentru orașul Bârlad. CLM Bârlad va analiza solicitarea de donație făcută de firma Kredianis din localitate, aparținând familiei Bogdan Eduard și Adriana Sârbu. Ei vor dona patru bănci inteligente, costul acestora fiind 14.767 lei/ bucată, valoarea totală fiind de 59. 070 lei. Acestea urmează a fi amplasate pe B-dul Republicii, în zonele: una în partea de nord a Judecătoriei, a doua în Zona Stadion, în fața magazinului Vanina, a treia în Zona E-ON și a patra în Zona Iris.

În luna martie, Primăria Bârlad a transmis public persoanelor fizice sau juridice că a demarat o campanie de donare de bănci inteligente, campanie care se înscrie într-un program intitulat „Bârladul, Smart City”. Deja s-au anunțat primele donații, ale familiei Sârbu Bogdan Eduard și Adriana, deținătorii firmei Kredianis. Membrii familiei au trimis o adresă către CLM Bârlad, prin care se oferă să doneze patru asemenea bănci smart. Primarul Dumitru Boroș a inițiat un proiect de hotărâre, care va fi discutat de consilierii bârlădeni pe 23 aprilie, în ședința extraordinară.

 

„Necesitatea și oportunitatea inițierii acestui proiect de hotărâre a fost determinată de necesitatea adaptării orașului la noile tendinţe ale tehnologiei digitale, de necesitatea ca oamenii să se bucure mai mult de oraș indiferent dacă sunt locuitori ai orașului sau vizitatori, de evoluția rapidă a noilor tehnologii digitale, de necesitatea îmbunătățirii aspectului estetic al orașului prin asigurarea unui spațiu modern de publicitate stradală. Toate aceste argumente au stat la baza inițierii acestui proiect de hotărâre prin care se propune ca în cadrul programului <<Bârlad Smart City>> să dotăm orașul cu mobilier urban inteligent. În sprijinul acestei inițiative, SC Kredianis SRL a propus efectuarea unei donații de patru bănci inteligente Municipiului Bârlad.”, a precizat primarul Boroș în referatul înaintat consilierilor bârlădeni.

Ce înseamnă băncile inteligente

Acestea ajută oamenii să își rezolve problema încărcării telefonului fiind prevăzute cu 3 prize pentru încarcarea telefonului mobil tip USB; sunt prevăzute cu router cu WI – FI, permițând astfel accesul la internet pe o distanţa de 100 m; prezintă autonomie energetică, fiind prevăzute cu panou solar; oferă un spațiu modern pentru publicitate stradală; oferă un spațiu adecvat pentru odihnă şi recreere.

 

Vă reamtintim că în cadrul Programului „Bârlad, Smart City”, Municipiul Bârlad acceptă donații de bănci inteligente, ce vor fi amplasate pe domeniul public al municipiului Bârlad, în următoarele condiții: Amplasamentele prevăzute vor fi puse la dispoziția donatorilor de către Municipiul Bârlad. Atribuirea amplasamentelor se va efectua în ordinea înregistrării ofertelor de donații. Dacă un donator solicită mai multe amplasamente, acestea vor fi acordate în zone diferite ale orașului. Băncile inteligente vor fi realizate conform conceptului și caracteristicilor tehnice prevăzute în proiect.

În schimbul donației, Primăria municipiului Bârlad va facilita efectuarea de publicitate gratuită de către donator, pe o perioadă de 5 ani, pe 75% din suprafața panoului de afişaj, urmând ca diferența de 25% să fie utilizată de Primăria Bârlad pentru informații de interes public. După expirarea termenului de 5 ani, publicitatea se va putea realiza de orice agent economic, numai contracost. Lucrările de întreținere curentă a băncii inteligente pe parcursul celor 5 ani vor fi efectuate de donator; Valoarea estimată pentru o bancă inteligentă este de aproximativ 3.000 de Euro. Sunt în total 24 de bănci inteligente ce vor fi amplasate cele mai multe pe B-dul Republicii. Dacă aprobă CLM Bârlad solicitarea soților Sârbu Bogdan Eduard și Adriana, mai sunt de donat 20 de bănci inteligente, pentru care se gândesc deja câțiva investitori să trimită solicitări!